Rimetea (sau Torockó, pe limba celor din partea locului) este un sat in jud. Alba, in apropiere de Turda, la poalele unui munticel pe drept numit Piatra Secuiului.
Pana pe la sfarsitul secolului XIX, Rimetea a fost un important centru mestesugaresc si de prelucrare al fierului, dat fiind ca de jur imprejur au existat de-a lungul timpului mai multe mine de fier si chiar unele de aur, dupa unii; de altfel numele de Torockó are la origine zgura care rezulta in urma topirii minereului de fier.
In prezent Rimetea este un sat linistit unde turismul este in floare.
Verde, Alb si... un pic de RosuPrimul gand cand ajungi in sat este sa te cauti de pasaport; al doilea gand e ca in UE e suficient si buletinul: unguri cat cuprinde (sateni si turisti), case albe ca niste bibelouri, o atmosfera occidentala ce mai. Noroc cu gaurile din asfalt si steagurile de la politie si de pe biserica ortodoxa care iti confirma intr-un mod cam neconvingator ca esti inca in Romania.
Biserica ortodoxa din sat, foarte ingrijita dar cam pustie
Oamenii sunt primitori si isi dau toata osteneala sa te simti bine. Zona e foarte frumoasa, poti sa petreci 10 zile facand excursii prin imprejurimi fara sa te plictisesti.
Ruinele cetatii din Coltesti
Un pui de roman suparat pe Piatra Secuiului langa Calul Secuiului
Arcadele de la Grota Studentilor
O colonie de gargarite desconspirata
O gasca de parapantisti din Cluj s-a dat toata ziua de pe dealul de vis-a-vis de Piatra Secuiului. Ne-a luat juma de zi sa ajungem cu toata trupa pana la locul lor de lansare si sa vedem cum isi dau drumul.
Râmeti, nu are nici o legatura cu Râmetea, si in nici un caz nu se trag ambele de la râmi, cum eram tentat sa cred. Sunt 50 de kilometri intre ele.
Am fost la Manastirea Rimeti de Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare mare, lume multa, galagie.
Eu nu stiam cum sa-i trag in poza, ca eram timid. Ei nu erau timizi si m-au luat pe toate limbile din parlamentul european ca sa le fac si lor "foto". Raman indatorat celui care ii cunoaste cumva si ar putea sa imi dea o adresa unde sa le trimit cateva imagini.
O mica oaza de liniste.
Dupa slujba, am vizitat Cheile Rimetului, neasteptat de salbatice.
Drumul asfaltat si curat in dreptul manastirii devine repede un drum forestier noroios si incetosat de fumul gratarelor explodate in poienitele anexe. Dupa 3km, civilizatia abandoneaza lupta intr-o poiana imensa, unde isi urla neputinta in ritm lautaro-manelist prin niste boxe de multe sute de wati.
Abandonam si noi masina si continuam drumul pe o poteca prietenoasa, care devine repede un lung sir de scoabe fixate in stanca.
Pentru unii tensiunea e destul de mare...
Pentru altii e fun ...
Si unii chiar danseaza ...
Pana la urma totul se termina in apa, la inceput mai mica ...
si in final pana la brau, de unde nu mai am poze, ca abia ma mai tineam pe picioare: mersul in picioarele goale pe pietre alunecoase prin apa rece e una din marile mele pasiuni. Les conaisseurii din partea locului aveau shlapi, cu care mergeau prin albia raului ca pe corso.
Trei senzatii majore mi s-au intiparit pe creier in aceasta zi:zarva de la manastire,
gratarele impresionante acompaniind
cu sfariitul lor vocile de aur
ale manelei locale,
cu sfariitul lor vocile de aur
ale manelei locale,
sedinta de reflexoterapie plantara pe care am suferit-o
involuntar pe apa Rimetului.
